Femeile cu vârste de peste 50 de ani pot face teste gratuite pentru depistarea cancerului mamar, în cadrul unui program de screening care se derulează în această perioadă la Maternitatea Brașov, informează radiobrasovfm.ro.
“Programările se fac online, pe site-ul Maternității. Poate participa orice femeie peste 50 de ani, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Serviciile sunt decontate de către Casa de Asigurări, includ mamografie și ecografie de sân. Pacienta, practic, stă două ore, până se finalizează investigațiile și se dau pe loc toate rezultatele.