Statele Unite consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale MiG-29 armatei americane, pentru ca acestea să fie apoi predate Ucrainei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Polonia se oferise să cedeze gratuit MiG-urile sale, cerând la schimb avioane americane cu capabilități similare.
„Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
El a mai arătat că o astfel de organizare a acordării de asistenţă militară Ucrainei,