România se află pe locul al treilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Bosnia și Herțegovina și Grecia, cu un preț mediu de 1.417 EUR/mp pentru o locuință nouă, în creștere de la 1.266 EUR/mp în 2021, conform studiului Deloitte Property Index 2023, realizat pe baza datelor din principalele orașe din 27 de țări. La polul opus, Austria este cea mai scumpă țară europeană, cu 4.925 EUR/mp în 2022, urmată de Germania (4.800 EUR/mp), Franța (4.639 EUR/mp) și Norvegia (4.204 EUR/mp).