Statul oferă lunar o sumă de 300 de lei tuturor absolvenților de liceu sau facultate! Pentru a beneficia de această indemnizație, absolvenții trebuie să completeze o cerere și să se înregistreze la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă în termen de 60 de zile de la încheierea cursurilor. Anunțul a fost făcut de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, conform unui comunicat preluat de agenția națională de presă Agerpres și citat de edupedu.ro.
Pentru a fi eligibili pentru această indemnizație, absolvenții trebuie să aibă cel puțin 16 ani și să se înregistreze la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din zona în care își au domiciliul într-un interval de maximum 60 de zile de la absolvire.