Un chestionar de consultare pentru părinți, cu privire la admiterea la liceu și noul Bacalaureat din proiectul de lege a învățământului preuniversitar, a fost lansat de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, transmit reprezentanții organizației într-un comunicat remis Edupedu.ro. Pe 10 august 2022, propunerile primite vor fi aduse în discuție la întâlnirea asociației cu Ministerul Educației, potrivit comunicatului.
“Pe baza rezultatelor acestui chestionar, federația își va asuma opinia exprimată de majoritatea părinților și o va expune în cadrul discuțiilor pe care le va avea cu reprezentanții Ministerului Educației,