Ieri, în intervalul orar 16.00 – 21.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Brașov au organizat și desfășurat o acțiune, ce a avut ca principal scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră prin prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul activităților au fost utilizate aparate Trucam, precum și aparate DrugTest și alcoolteste, iar pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 lei.