Sindicaliştii care fac parte din trei mari federaţii din Educaţie au demarat strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, după ce Guvernul a anunţat că se plafonează cheltuielile de personal şi activităţile de formare profesională şi se accentuează deficitul de personal. În 25 şi 26 aprilie va fi pichetat sediul Guvernului, iar în 10 mai va avea loc un marş de protest.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» şi Federaţia Naţională Sindicală «Alma Mater» anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale”,