Un sibian s-a urcat beat la volan, fără să aibă permis de conducere, și a fost observat de polițiști în trafic în satul Nou. Aceștia i-au cerut să oprească, însă omul și-a continuat drumul. Echipajul de poliție l-a urmărit un kilometru, până când individul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în zidul unei case.
„La data de 7 mai a.c., în jurul orei 22,30, pe raza localității Nou din comuna Roșia, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Principală”,