În data de 28.09.2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex masculin în vârstă de 50 de ani, aceasta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată. ”Din probatoriul administrat până în prezent, s-a reţinut că, de aproximativ doi ani, inculpatul, în calitate de tată vitreg, a profitat de ascendentul avut asupra fiicei minore, în vârstă de 12 ani la momentul respectiv,