Shanice Dzifa Akabah este o fetiță de 12 ani din Sibiu. Este româncă, pentru că s-a născut aici, în orașul natal al mamei, dar tatăl său este din Ghana. Shanice promite mult în atletismul românesc. Tocmai ce a câștigat două titluri de campioană națională la copii, iar antrenorul ei spune că este un mare talent.
La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc campionatul național de atletism copii 1 și copii 2. Shanice a urcat pe prima treaptă a podiumului la proba de triatlon și 200 metri.