Creştinii îi sărbătoresc joi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. „Tradiţia spune că Sfântul Petru este stăpânul lupilor, aceştia neîndrăznind să facă vreo stricăciune oamenilor fără încuviinţarea sfântului; tot […]
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți joi – Tradiții și obiceiuri