FC Brașov va juca sâmbătă, în deplasare, cu Progresul Spartac, meci contând pentru etapa a 2-a a play-out-ului, însă antrenorul Dan Alexa se confruntă cu nemulțumiri în vestiar legate de restanțele financiare. Fotbaliștii au primit promisiuni, după o ședință în vestiar la care au participat și șefii clubului, că în aceste zile vor primi salariul pe luna februarie. Problema rămasă nerezolvată este cu restanțele de anul trecut, lunile iulie și august, care nu au fost plătite pentru că bugetul a fost aprobat doar la finalul lunii august 2022.