În perioada 3-9 iunie 2024, lucrătorii structurilor de ordine publică și circulație rutieră din cadrul Poliției Locale Brașov au aplicat, potrivit competențelor, 327 de sancțiuni în valoare totală de 114.500 lei. Totodată, polițiștii locali au primit și soluționat 241 de sesizări telefonice, cetățenii reclamând, în mare parte, încălcări ale prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.
În perioada de referință, urmare a acțiunilor specifice desfășurate, polițiștii locali au sancționat contravențional, conform atribuțiilor statuate, nerespectarea regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare din municipiu,