Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a aplicat sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare de 38,5 milioane lei şi a stabilit implicaţii fiscale de peste un miliard de lei în urma controalelor antifraudă efectuate în primele trei luni ale acestui an, potrivit şefului instituţiei, Lucian Heiuş.Într-o postare pe pagina sa de Facebook acesta spune:
,,În primele trei luni ale anului 2023, colegii mei de la inspecție fiscală au efectuat 14.160 controale fiscale la contribuabili persoane juridice şi fizice – 10.184 la contribuabili persoane juridice şi 3.976 la contribuabili persoane fizice.