Sâmbătă, 14 mai, șapte muzee din Brașov vor participa la Noaptea Muzeelor 2022, eveniment organizat de către Rețeaua Naționala a Muzeelor din România, membră a celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO). Pentru a veni în sprijinul brașovenilor care vor să viziteze aceste muzee, municipalitatea, cu sprijinul Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public și al operatorului de transport RATBV, a luat decizia de a prelungi programul a șapte linii de transport în comun, care asigură legătura dintre Livada Poștei și cartierele orașului.