FOTO : ARHIVA
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 30 octombrie 2022, în jurul orei 14.45, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat, în vârstă de 42 ani, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Brașov, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat,