Românii pot investi în noi titluri de stat Tezaur cu dobânzi anuale neimpozabile de până la 7%.
Începând de luni, 9 septembrie, românii au posibilitatea să investească în noi titluri de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 5,8%, 6,6% și, respectiv, 7%. Anunțul a fost făcut de Ministerul Finanțelor (MF).
De la începutul anului, în cele 9 emisiuni de titluri de stat Tezaur, peste 242.000 de persoane au investit mai mult de 10,5 miliarde lei.