România este vicecampioana Europei la minifotbal după o finală plină de dramatism cu Serbia
Echipa naţională de minifotbal a României a pierdut sâmbătă seara, la Sarajevo, finala Campionatului European de minifotbal 2024, cedând la lovituri de departajare în faţa Serbiei. Sârbii au deschis scorul în minutul 21, prin Ignjic, apoi Andrei Balea a egalat în minutul 36,iar la finalul celor 50 de minute regulamentare scorul a rămas egal, 1-1. S-a trecut la lovituri de departajare, unde sârbii s-au impus și au câștigat titlul european.