Parchetul European anunță că a început investigațiile în legătură cu milioanele de euro din PNRR alocate de ministrul Alexandru Rafila vechilor săi colaboratori de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru servicii de consultanță.
Ancheta a fost declanșată în urma sesizării depuse, în martie 2024, de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Consultanța este opțională în PNRR și a fost inclusă pentru ca statul român, în situațiile în care nu are specialiști pe un anumit domeniu, să poată apela la cei de pe piață. Rafila a tăiat însă 740 de milioane de euro de la construcția de spitale și a dat pentru consultanță.