„După cinci luni de proteste (…) Referendumul a fost pentru decșanșarea grevei generale”. Peste 70% au optat pentru grevă”… “E voința oamenilor de a intra în grevă”, au anunțat, marți, sindicatele din Educație.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, azi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00. Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem.