Moartea reginei Elisabeta a II-a l-a adus pe prințul Harry înapoi acasă, după ce acesta a părăsit Anglia pentru o nouă viață, în afara constrângerilor princiare, în America. Harry și soția lui, Meghan Markle, au apărut alături de prințul William și Kate Middleton în fața mulțimii strânse la Windsor, pentru a le mulțumi britanicilor pentru sprijinul lor în aceste momente grele pentru familie. Ducele de Sussex a făcut public un mesaj emoționant, scris din suflet, pentru bunica lui, pe care a asemănat-o cu „o busolă călăuzitoare” datorită exemplului ei de angajament față de serviciu și datorie.