Miercuri, 31 august, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au depistat pe raza localității Șoarș, din județul Brașov, un bărbat, care transporta cu un atelaj hipo material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 170/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind dispusă confiscarea materialului lemnos și predarea acestuia Ocolului Silvic competent. Totodată, polițiștii brașoveni au procedat la confiscarea unui instrument, asupra căruia există suspiciunea că ar fi fost utilizat la tăierea materialului lemnos.