Prețul grâului a făcut un salt major pe piețele internaționale după ce India a interzis exportul cerealelor de bază, relatează BBC. Indicele de referință al grâului a crescut cu până la 5,9% la Chicago, fiind cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.
Interzicerea exporturilor vine în contextul în care un val de căldură a afectat culturile de grâu din India, ducând prețurile interne la un nivel record.
În acest an, prețul grâului a crescut cu aproximativ 60% pe piețele mondiale.