Premierul Ungariei, Viktor Orban, va ateriza miercuri după-amiază pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, pentru a merge apoi spre Băile Tușnad, la Universitatea de Vară, unde va susține o prelegere, informează Radio România Brașov FM.
„Suntem onorați, avem o vizită importantă. Premierul Viktor Orban va veni din Ungaria cu un avion privat. Zborul este programat după ora 15“, a declarat directorul Aeroportului, Alexandru Anghel.
Motto-ul din acest an al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad este „Timpul păcii” şi are legătură cu războiul din vecinătate.