Profesorul clujean Marius Balo a fost întemnițat în China pentru 8 ani de zile, pentru că a primit o sumă de 80 de dolari de la chinezi, care a fost considerată „fraudă contractuală”, informează Monitorul de Cluj.
El a fost acuzat în 2014 că a primit o sumă de bani care provenea din comiterea de infracțiuni, însă procesul a fost o „farsă”, spune Balo, într-un interviu acordat presshub.ro.
Clujeanul spune că a fost supus la interogatorii obositoare, iar în timpul arestului preventiv a fost menținut intenționat sub presiune psihică: se gândea chiar că va fi condamnat la moarte și executat.