La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Braşov, siguranţa rutieră este abordată prioritar şi constant prin măsuri de aplicare a legislaţiei rutiere precum și activităţi de informare şi conştientizare a tuturor participanţilor la trafic privind necesitatea respectării legislaţiei rutiere în vigoare.
Poliția Brașov atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, cu precădere a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive.
Pe termen scurt, consumul de alcool/substanțe psihoactive diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, alterează atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine.