Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, au desfășurat activități în unitățile de învățământ preuniversitar din zonele rurale ale județului Brașov, în cadrul Campaniei de prevenire a victimizării minorilor, prevenirea agresiunilor sexuale ”STOP ATINGERILOR NEPOTRIVITE!”.
Astfel, în perioada martie-iunie 2023 au fost organizate și desfășurate 32 întâlniri cu elevii claselor primare și gimnaziale din 17 instituții de învățământ din zona rurală a județului Brașov, beneficiari fiind peste 1300 elevi și cadre didactice.