Poiana Brașov nu mai are Ambulanță . Și asta chiar în pragul sezonului de iarnă. Când numărul solicitărilor pentru ajutor este cel mai mare. Microstația din stațiune a fost desființată, a precizat preşedintele grupei sindicale Solidaritatea Judeţeană SAJ Braşov, Georgiana Loredana Toflea.
„Dacă stăm să ne gândim la un număr mediu de intervenții pe zi, undeva la 15 – 20 de intervenții, da, noi suntem ajutați pe partea de Poiana Brașov și de colegii de la SMURD. SMURD-ul are în Poiana Brașov două echipaje de prim ajutor.