Ajuns la 39 de ani, Gabriel Tamaș se pregătește să schimbe din nou echipa, după doar jumătate de an petrecut la Concordia Chiajna. Tamaș, aflat în conflict cu antrenorul Erik Lincar la Chiajna, ar avea o ofertă concretă de la Chindia Târgoviște. Potrivit Liga2.ro, nu este prima dată când echipa din Târgoviște îl ofertează pe fundașul brașovean. S-a întâmplat și în iarnă, după ce Tamaș se despărțise de Petrolul. Părțile nu s-au înțeles atunci asupra contractului cerut de jucător, care ar fi fost cel mai mare de la Chindia.