Primăria Brașov a depus vineri, 21 aprilie, aplicația pentru participarea la Programul „Rabla Local”, program derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Primăria Brașov a fost printre primele autorități locale care s-au înscris în aplicația informatică a unităților administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate..
Pasul următor este evaluarea solicitării depuse și semnarea contractului de delegare. După această etapă, brașovenii care vor să scape la mașina veche se pot putea înscrie în program, conform procedurii propuse spre aprobare Consiliului Local în ședința din 26 aprilie.