În urma succesului pe care l-a înregistrat programul municipalității brașovene de vânzare a produselor agro-alimentare prin intermediul piețelor volante în cartierele Valea Cetății și Șchei, cetățenii din alte cartiere au solicitat extinderea programului și în zonele în care locuiesc. Primii au fost brașovenii din cartierul Bartolomeu – Avantgarden. Ca urmare, vineri, viceprimarul Flavia Boghiu și directorul Serviciului Public de Administrare Piețe, Adrian Ladariu, au fost în acest cartier, pentru a identifica soluția optimă de amenajare a unei piețe volante și aici, pe lângă cele incluse deja în program în cartierele: Valea Cetății,