Sâmbătă, 13 mai, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, va avea loc, după șase ani, o capodoperă a liricii franceze: „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet.
Libretul a fost scris de Michel Carré și Eugène Cormon. Premiera operei a fost la 30 septembrie 1863, la Théâtre Lyrique din Paris. La acel moment, Bizet nu împlinise încă 25 de ani, nefiind consacrat în lumea muzicală pariziană. Cererea de a compune „Pescuitorii de perle” a venit în urma câștigării prestigiosului Prix de Rome. În ciuda primirii favorabile din partea publicului,