Camera Deputaților a adoptat luni, 15 iulie, modificarea Legii vânătorii prin introducerea unor noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Astfel, nivelul de prevenție, adică numărul urșilor vânați la liber în acest an, va fi de 426 și se împarte între fondurile cinegetice.
- Nivelul de intervenție va fi de 55 – numărul este valabil la nivel național și sunt urșii ce pot fi relocați sau împușcați peste cotele de prevenție, cu derogare.
- În plen a fost ținut un moment de reculegere pentru tânăra de 19 ani care a murit după atacul unui urs pe Jepii Mici.