Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, însă valorile termice vor urca deseori la peste 30 de grade Celsius, arată caracterizarea climatică a lunii iunie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În perioadele ploioase, aversele pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc mediile lunare într-un interval scurt de timp, de numai câteva ore.
„Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric,