În perioadele caniculare, 38 de farmacii din județul Brașov sunt disponibile pentru a oferi apă potabilă gratuit și a măsura tensiunea arterială populației.
În total, 21 de farmacii din Brașov și alte 17 farmacii din diferite localități ale județului, precum Bran, Codlea, Făgăraș, Ghimbav, Hărman, Predeal, Râșnov, Rupea, Săcele, Victoria și Zărnești, se alătură eforturilor de sprijinire a comunității în perioadele de caniculă.
Lista detaliată a farmaciilor participante a fost publicată pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Brașov și poate fi consultată pe platforma online a instituției.