Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că vrea să păstreze în sistem personalul medical angajat în pandemie: „Mi se pare moral și etic să facem în așa fel încât ei să poată să ocupe, în condiții de legalitate categoric, aceste posturi”.
„Este în acest moment un proiect de lege în Parlament. Am luat legătura cu comisia de specialitate din Camera Deputaților. Încercăm împreună cu dânșii să permanentizăm prezența acestui personal prin contracte de muncă fără durată limitată, dar trebuie să respectăm toate prevederile legale privind ocuparea posturilor.