„Nu putem aplica niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment”, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Rafila a declarat, luni, într-o conferință de presă, că decesele au un trend descendent. După ce zilele trecute au fost peste 100 de decese pe zi sau chiar aproape 200, luni sunt 64.
Evoluția numărului de persoane care sunt în AT are „o stabilizare, o creștere ușoară”.
„De asta vă spuneam că nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment,