Un Mercedes-Benz „coadă de rândunică” care a făcut parte din coloana oficială a lui Nicolae Ceaușescu, până când dictatorul a decis să renunțe la mașinile occidentale în anii 1970, a trecut cu brio inspecția tehnică periodică (ITP) la RAR Vaslui.
O limuzină Mercedes-Benz 220 S produsă în anul 1965, echivalentul modelului S-Class din zilele noastre, care a făcut parte din coloana oficială a lui Nicolae Ceaușescu, a făcut senzație la RAR Vaslui.
Colecționarul care deține mașina reușește s-o țină într-o stare tehnică și optică ireproșabilă.