Florina Mamina, 18 aprilie 1943 – 6 iulie 2024, cunoscută profesoară de limba română și scriitoare brașoveană, a încetat din viață la 81 de ani. O personalitate puternică și modestă în același timp, Florina a fost preocupată să ofere cât mai mult societății și mediului cultural, înțelegând încă de la începutul carierei sale valoarea dascălului și rolul femeii în societatea modernă.
Născută într-o familie de dascăli, a urmat la rândul sau o carieră în educație, devenind o figură emblematică pentru învățământul brașovean. Nu mai puțin de 10.000 de tineri „au crescut” sub îndrumarea personală a Florinei pe parcursul carierei sale profesionale,