24 de directori de muzee, scriitori și artiști brașoveni, oranizați în Consorțiul Cultural Corona, au făcut publică astăzi o scrisoare deschisă- în atenția consilierilor locali care au refuzat creșterea bugetului municipalității pentru proiectele culturale care se vor desfășura în Brașov în anul 2022. Reprezentanții primăriei au solicitat aprobarea unui fond cultural de 4 milioane de lei pentru acest an, în timp ce consilierii PNL și PSD au hotărât că 3 milioane de lei sunt suficienți pentru a finanța diversele proiecte culturale care ar putea avea loc în Brașov.