Liga 3, etapa 8 din play-off și play-out | Olimpic Zărneşti a pierdut derbiul cu AFC Câmpulung Muscel. Cetate Râșnov, victorie la scor cu ACS Kids Tâmpa
Olimpic Zărneşti a pierdut, vineri, cu 3-0 (0-0) derbiul etapei a 9-a, penultima din play-off-ul Seriei a 5-a din Liga 3 cu liderul AFC Câmpulung Muscel. Golurile victoriei echipei antrenate de Costin Lazăr au fost marcate de Ștefan Ghiță (48), Eric Alima (73) și Ionuț Jenaru (76). Tot astăzi, Cetate Râșnov a câștigat cu 4-0 (3-0) meciul disputat pe ICIM cu ACS Kids Tâmpa Brașov.