După 2-1 la Timișoara, brașovenii au câștigat si returul barajului de menținere în Liga 2, scor 1-0 cu Poli Timișoara. Bulgarul Angelov a marcat golul victoriei în minutul 71.
Meciul a început alert, iar Vasile Constantin i-a dat primele emoții lui Paduraru cu un sut de la 20 de metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă. Bănățenii au reacționat prin Ursu care, în două rânduri, a sutat de la marginea careului, însă nu a prins cadrul portii lui Popescu. Rares Lazăr a ratat ocazia primei reprize,