Niciun ucrainean și nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România, a spus, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, prezent la tabăra de refugiați de la Siret, județul Suceava. El crede, însă, că această „catastrofă umanitară” se va extinde și va fi nevoie de foarte multe ajutoare.
Klaus Iohannis a spus că oamenii fugiți din calea războiului sunt în situații disperate.
„Foarte mulți dintre ei au venit fără nimic și noi oferim tot ce se poate oferi unor persoane care sunt în această situație.