Daniel Săuca O parte din mine e revoltată: abia în luna iunie, parlamentarii patriei au adoptat proiectul de lege prin care este instituit 2023 ca „Anul Iuliu Maniu”. Cum ar veni, jumătatea de an Maniu. Proiectul de lege nu e deloc spectaculos (e tras parcă la indigo după altele ce au instituit „ani”): „vor fi organizate evenimente educaţionale, politice, diplomatice sau culturale dedicate contribuţiei fostului prim-ministru la unitatea, modernizarea și democratizarea României. De asemenea, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale și locale, » Mai multe detalii