Obiectivul Inspecției de Prevenire pentru anul 2022 este continuarea politicii de creştere a gradului de conștientizare publică a riscurilor dezastrelor, prin implicarea în activitățile preventive a tuturor factorilor reprezentativi la nivelul comunităților locale care să conlucreze la asigurarea unui climat de siguranță a cetățenilor și de îmbunătățire a calității vieții acestora, prin reducerea pagubelor produse ca manifestare a situațiilor de urgență.
O mare importanță s-a acordat pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2022 reducerii numărului de obiective puse în funcțiune fără autorizație de securitate la incendiu/protecție civilă prin orientarea activităților de control în special la obiective care funcționează fără acest act administrativ.