Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, două iniţiative legislative care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea. S-au înregistrat 250 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, conform Agerpres.
Deputatul USR Diana Stoica, inițiatorul acestor legi, a subliniat că prin aceste iniţiative legislative este interzisă candidatura şi dreptul de a ocupa funcţii publice pentru oamenii care au fost condamnaţi penal,