Înstrăinarea părintească, care nu este altceva decât împiedicarea sau distrugerea, fără motiv, de cele mai multe ori, pe fondul unui divorț, a relației pe care copilul o are cu celălalt părinte va fi considerată formă a violenței psihologice, iar existența ei va avea o serie de urmări juridice, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.
Astfel, printre altele, existența înstrăinării părintești va avea impact asupra stabilirii exercitării exclusive a autorității părintești sau asupra deciziei de stabilire a domiciliului unui copil la locuința unuia dintre părinți,