Municipalitatea sibiană intenționează să intervină pe aproximativ 50 de artere din oraș, pentru modernizarea iluminatului public. Pe listă sunt artere importante printre care Calea Cisnădiei, Maramureșului și străzile adiacente din zona Calea Dumbrăvii. Valoarea acestei investiții este estimată la 5,87 milioane de lei.
În ședința Consiliului Local Sibiu din această lună se va spune aprobării un proiect de hotărâre cu privire la continuarea modernizării iluminatului public în noi zone din cartierele sibiene, în baza contractului de delegare a gestiunii iluminatului public din municipiul Sibiu.