Handbalistele de la HC Zalău şi-au încheiat vacanţa avută după terminarea turneului de menţinere în Liga Florilor, reunirea lotului fiind programată marţi, la ora 18. Până în prezent, clubul a efectuat trei transferuri, dar au fost promovate şi trei junioare de la CSS Zalău şi de la HC Valeria Motogna. “Prioritate a avut poarta după plecarea Paulei Teodorescu şi am transferat-o pe Sara Rus, de la SCM Râmnicu Vâlcea. Am mai transferat două extreme, pe Alexia Gherghe, de la Universitatea Cluj şi pe Daniela Necula, » Mai multe detalii