Gică Hagi împlineşte azi 59 de ani! Considerat cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gheorghe Hagi împlineşte, luni, 59 de ani. Hagi a jucat în cariera sa la Farul, Sportul Studențesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray. La națională, Hagi a jucat între 1983 și 2000, bifând 125 de meciuri și 35 de goluri. Hagi este singurul fotbalist român care a jucat și pentru Barcelona, și pentru Real Madrid. Ca antrenor, Hagi a pregătit naționala României, Galatasaray, Bursaspor, Steaua, Poli Timişoara, Viitorul și Farul.